Zona metropolitana Cluj
   

    Zona metropolitana a municipiului Cluj-Napoca este un proiect initiat pentru crearea unei zone constituite prin asociere, pe baza de parteneriat voluntar, intre Cluj-Napoca si localitatile urbane si rurale aflate in zona imediata, la distante de pana la 30 km (Apahida, Baciu, Floresti si Feleacu), intre care s-au dezvoltat relatii de cooperare pe multiple planuri. Resedinta de judet se va constitui ca si centru de administrare a viitoarei zone metropolitane, care va cuprinde si comunele Apahida, Feleacu, Ciurila, Floresti, Gilau, Baciu si Chinteni.
    Avantajele pe care le-ar presupune crearea unei zone metropolitane constituita din municipiul Cluj-Napoca si comune limitrofe in ceea ce priveste domeniul imobiliar pot fi sintetizate astfel: dezvoltarea integrata a municipiului Cluj si a comunelor, precum si identificarea clara a zonelor cu specific diferit (zone turistice si de agrement, zone industriale, zone de locuit etc); posibilitatea realizarii unor investitii de mare anvergura in avantajul ambelor structuri administrative - zonele periferice ale Clujului neavand forta financiara de a sustine actualul ritm de dezvoltare; posibilitatea atragerii unor fonduri europene pentru dezvoltare cu destinatie speciala pentru zonele metropolitane.
   

    In aceeasi ordine de idei, aceasta initiativa poate fi extrem de benefica pentru mediul de afaceri, contribuind la inflorirea investitiilor si la un trai mai bun pentru locuitorii zonei, la ridicarea calitatii serviciilor atat pentru locuitorii municipiului Cluj-Napoca, cat si pentru cei ai comunelor limitrofe. Anul 2007 a adus un numar mare de noi proiecte pe piata imobiliara, iar acceptare creditului ipotecar fara avans permite absorbirea mai usoara a acestor proiecte. De asemenea, anul 2007 a adus multe schimbari pe piata imobiliara: zone limitrofe Clujului se transforma in adevarate cartiere: Apahida, zona Calea Baciului, Floresti, etc. Intresul investitorilor pentru terenurile din jurul Clujului, in vederea construirii de ansambluri rezidentiale se manifesta din ce in ce mai intens. Aderarea la UE a adus straini interesati de achizitionarea de proprietati in Romania, in special de constructii noi si terenuri.
   

    In 2007 populatia devine tot mai interesata in ceva diferit, locuinte de o mai buna calitate, cladiri mai sigure, finisaje de calitate, facilitati, si care sa ofere un stil de viata modern. Pentru a acoperi aceasta cerere de pe piata, noi proiecte rezidentiale apar pe piata clujeana si zonele limitorfe incepand inca din primavara. Locuintele din noile ansambluri rezidentiale din zonele limitrofe: Floresti, Apahida si Baciu, se vand la preturi incepand cu 650 euro pe metru patrat si ajung pana la 1.000 euro/mp. Cu siguranta, dintre zonele limitrofe municiupiului Cluj-Napoca comuna Floresti se remarca prin rapiditatea dezvoltarii economice, si implicit prin efervescenta pietei imobiliare in sectorul imobilelor comune cu destinatie de locuit. Interesul manifestat de catre potentialii cumparatori este triplu comparativ cu primavara anului 2006.

    Locatiile preferate de catre dezvoltatori pentru edificarea imobilelor pot fi grupate in cateva zone: Muzeul Apei, Drumul Tautiului, zona Cetatea Fetei si Florilor, fiecare dintre acestea avand atuuri de necontestat oferind o varietate importanta intru satisfacerea cerintelor clientelei. De remarcat pentru comuna Floresti este ca in toate aceste zone exista toate utilitatile: apa, canalizare, retele de gaz si curent electric, care asigura un plus de confort. La acestea se adauga planurile Primariei din Floresti de a fiabiliza la standarde infrastructura stradala dupa finalizarea lucrarilor de santier. Oricum pentru facilitarea accesului se manifesta o constanta preocupare pentru efectuarea de lucrari de intretinere astfel incat strazile din aceste zone sa fie practicabile pentru circulatia autovehiculelor.

    Dispunerea imobilelor in Floresti este de P+2E+M, P+3E+M, sau chiar doar P+E+M, garantand comunitati mici si prin urmare proprietati comune usor de administrat. Marea majoritate a unitatilor locative sunt predate in varianta semifinisat, respectiv sapa nivelanta, pereti tencuiti si tinciuiti, tamplarie exterioara PVC, usa intrare, centrala termica si instalatia de incalzire montata, toate utilitatile trase la puncte. Apartamentele cu o camera au suprafete intre 33 mp si 44 mp, la care se adauga suprafata balconului si sunt situate in imobile in care sunt prevazute si unitati cu doua sau trei camere.

    Apartamentele cu doua camere se prezinta sub o mare diversitate atat ca si compartimentare (nedecomandate, semidecomandate, bucatarie individuala sau comuna cu livingul) cat si ca si suprafata utila, aceasta variind intre 52 mp si 66 mp, toate fiind prevazute cu balcoane sau terase intre 6 mp si 14 mp.

    Daca initial cumparatorii interesati de zona Floresti optau pentru apartamentele cu o camera si doua camere, la ora actuala acestia se orienteaza si catre apartamentele cu o compartimentare mai complexa si suprafete generoase. In intampinarea noilor cerinte manifestate pe piata dezvoltatorii au abordat si proiecte care includ si apartamente cu 3 sau chiar mai multe camere. Suprafata locuibila a apartamentelor cu trei camere variaza intre 60 mp si 100 mp.

    Preturile apartamentelor in constructiile noi din Floresti s-au remarcat printr-o usoara crestere manifestata la inceputul verii 2007, media situandu-se la ora actuala la 800 euro/mp util, predat semifinisat. De asemenea pretul variaza in functie de stadiul lucrarii si modalitatile de plata, cumparatorilor oferindu-se discount-uri importante la plata unui avans mai mare de 60%.

    La achizitionarea unui apartament in comuna Floresti potentialii cumparatori trebuie sa ia in considerare la stabilirea bugetului pe care doresc sa il investeasca si achizitionarea unui loc de parcare. Toate ansamblurile de constructii noi au prevazute locuri de parcare la sol, acesta fiind tranzactionat fie inclus in pretul apartamentului, fie separat pentru suma de 1500-2000 euro.

    La aceste  zone urmeaza sa se adauge, intr-o a doua etapa si alte 14 comune din zona de influenta a municipiului (periurbana): Aghiresu, Garbau, Sanpaul, Borsa, Bontida, Jucu, Cojocna, Tureni, etc. In acest fel, zona metropolitana va ajunge la o suprafata de 185.000 de hectare si va insuma peste 400.000 de locuitori, deci noi proiecte imobiliare vor fi dezvoltate.



Sursa: www.SMARTfinancial.ro